Sometimes..

…I become weird,but I like being weird! In this way I’m not a boring person 🙂

sometimes  I eat too much chocolate, then I feel sick, but I still want to eat it.

sometimes  I dream too much, but in this way I’m more positive.

sometimes  I want to sleep more(okey not sometimes,always :d)

…I am so happy  because I am surrounded by people who loves me…

sometimes  I just want a hug.

sometimes  I want to be free.

sometimes  I want to travel around the world..like right now…

sometimes  I am afraid.

…sometimes i get bad :))

..sometimes ..i just don’t get it

..sometimes ..i get scared

..and sometimes I just want to be me and spend my life right here, where I am.

Anunțuri

Singur,dar nu parasit

  În vechime, indienii americani aveau obiceiul de a trece pe băieţii de o anumită vârstă printr-un „examen al curajului“. Cei care treceau cu bine acest examen, puteau fi aleşi, mai târziu, conducători de trib.

  Aşa veni rândul lui Tom Craw. Bătrânii s-au sfătuit între ei şi au hotărât ca Tom să-şi dovedească curajul stând într-o pădure de la apusul soarelui până la răsăritul lui. Tom a fost lăsat singur în mijlocul pădurii. Curând coborî seara, apoi noaptea neagră. Inima îi bătea cu putere. Orice foşnet îl făcea să tresară; şi ce greu treceau orele, parcă nu se mai făcea ziuă! Cu siguranţă, era cea mai îngrozitoare noapte din viaţa lui.

  Dar iată că se iviră zorii zilei! De după un copac, Tom auzi mişcări. Speriat, strigă: „Cine-i acolo?“ – „Sunt eu, tatăl tău, ai trecut cu bine examenul.“ – „Da, tată“, răspun-se Tom cu ochii în lacrimi, „dar mi-a fost frică de animalele sălbatice.“ – „Dragul meu, eu am fost toată noaptea alături de tine şi am vegheat, ca să nu ţi se întâmple ceva rău.“

  Aşa procedează Mântuitorul cu cei ce sunt ai Săi. Ei pot fi singuri, dar nu părăsiţi. Să ne încredem mai hotărât în Domnul care a spus: „Nicidecum n-am să te las…“!

Cine ne poate desparti?

Principele finlandez Vasa a fost acuzat de înaltă trădare şi condamnat la închisoare pe viaţă. Soţia sa, Ecaterina, l-a rugat pe regele suedez Heinrich să i se permită să împartă cu soţul ei perioada de detenţie. Regele se îngrozi de cele auzite şi întrebă:

– Ştiţi că soţul dumneavoastră nu va mai putea vedea niciodată lumina zilei?

– Ştiu, maiestate!

– Ştiţi, de asemenea, că nu mai este tratat ca principe, ci ca trădător?

– Da, ştiu! Dar indiferent dacă este liber sau închis, vinovat sau nevinovat, el rămâne totuşi soţul meu.

– Dar după toate cele întâmplate nu vă mai leagă nimic de el. Acum sunteţi liberă.

Ecaterina îşi scoase verigheta şi o arătă regelui, spunându-i: „Citiţi, maiestate!“ Pe verighetă erau scrise următoarele cuvinte: „numai moartea ne poate despărţi“. Şi Ecaterina merse cu soţul ei la închisoare împărtăşind cu el 17 ani de grea suferinţă şi lipsă, până când regele a murit şi soţul ei a fost eliberat. Fără multe vorbe, Ecaterina a împlinit cuvintele Scripturii: „încotro vei merge tu, voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu.“