Din jurnalul Mariei, la patru săptămîni după de­barcarea la Geneve/Genebra:

 

Mă simt aici de-o veşnicie, nu vorbesc limba, îmi petrec ziua ascultînd muzică la radio, contemplîndu-mi camera, gîndindu-mă la Brazilia, abia aşteptînd să se facă ora de muncă şi cînd muncesc abia aştep­tînd să se facă ora ca să mă întorc la pensiune. Altfel spus, trăiesc viitorul în loc de prezent.

Într-o zi, într-un viitor îndepărtat, voi putea să-mi plătesc biletul de avion, voi putea să mă întorc în Bra­zilia, să mă mărit cu patronul magazinului de textile, să ascult comentariile răutăcioase ale prietenelor care n-ar risca niciodată şi tocmai de aceea se simt în stare să taxeze eşecul celorlalţi. Nu, nu pot să mă întorc aşa: prefer să mă arunc din avion cînd traversează oceanul.

Cum ferestrele avionului nu se deschid (a fost ceva la care nu m-am aşteptat niciodată; ce păcat că nu poţi simţi aerul curat!), am să mor aici. Dar înainte de-a muri, vreau să lupt pentru viaţă. Dacă voi putea ră­mîne singură, mă voi duce unde vreau.

Un gând despre &8222;&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s