A fost odată o pasăre. Împodobită cu o pereche de aripi desăvîrşite şi pene strălucitoare, colorate şi minu­nate. În sfîrşit, o vietate creată ca să zboare liberă şi slo­bodă în cer, să-i bucure pe cei care o zăresc.

Într-o zi, o femeie văzu pasărea şi se îndrăgosti de ea. Îi urmări zborul cu gura căscată de uimire, cu ini­ma bătîndu-i mai repede, cu ochii strălucindu-i de emo­ţie. Se îndemnă să zboare împreună cu ea şi amîndouă călătoriră prin cer într-o armonie desăvîrşită. Ea ad­mira, venera, proslăvea pasărea.

Dar îi veni atunci un gînd: poate că pasărea voia să cunoască cine ştie ce munţi îndepărtaţi. Şi femeia se simţi înfricoşată. Înfricoşată că nu va mai simţi nici­odată acelaşi lucru pentru altă pasăre. Şi se simţi invi­dioasă, invidioasă pe capacitatea de zbor a păsării.

Şi se simţi singură.

Şi cugetă: „Am să instalez o capcană. Data viitoare cînd va veni pasărea, ea nu va mai pleca.”

Pasărea, îndrăgostită şi ea, reveni a doua zi, căzu în capcană şi fu închisă în colivie.

Şi ea privea zilnic pasărea. Avea la dispoziţie obiec­tul pasiunii sale şi-l arăta prietenelor ei, care comen­tau: „Dar tu eşti cineva care are totul.” Între timp, în­cepu să se producă o ciudată transformare: cum avea pasărea la dispoziţie şi nu mai era nevoită să o cuce­rească, îşi pierdu interesul pentru ea. Pasărea, nemai­putînd să-şi dea glas sensului vieţii sale, începu să slă­bească, pierzîndu-şi strălucirea, se urîţi şi femeia nu-i mai dădea nici o atenţie, mulţumindu-se doar să o hrănească şi să-i cureţe colivia.

Într-o bună zi, pasărea îşi dădu duhul. Femeia fu cuprinsă de o adîncă tristeţe şi-şi ducea zilele cu gîn­dul la ea. Nu-şi amintea însă de colivie, îşi aducea amin­te doar de ziua cînd o văzuse pentru prima oară zbu­rînd mulţumită printre nori.

Dacă s-ar fi observat pe sine însăşi, ar fi descoperit că ceea ce o emoţiona atît de mult la pasărea aceea era libertatea ei, energia aripilor ei în mişcare, nu trupul ei fizic.

Fără pasăre, şi viaţa ei îşi pierdu sensul şi moartea veni să-i bată la uşă. „De ce ai venit?”, o întrebă ea pe moarte.

„Pentru ca tu să poţi zbura iarăşi cu pasărea în cer”, răspunse moartea. „Dacă ai fi lăsat-o să plece şi să se întoarcă nestînjenită, ai fi iubit-o şi admirat-o şi mai mult; acum însă ai nevoie de mine ca să o reîntîlneşti.”

The Script – If You Could See Me Now

It was February 14 Valentines Day
The roses came but they took you away
Tattooed on my arm is a charm to disarm all the harm
Gotta keep myself calm but the truth is you’re gone
And I’ll never get to show you these songs
Dad you should see the tours that I’m on
I see you standing there next to Mom
Both singing along, yeah arm in arm
And there are days when I’m losing my faith
Because the man wasn’t good he was great
He’d say „Music was the home for your pain”
And explained I was young, he would say
Take that rage, put it on a page
Take that page to the stage
Blow the roof off the place
I’m trying to make you proud
Do everything you did
I hope you’re up there with God saying „That’s my kid!”

[Chorus:]
I still look for your face in the crowd
Oh if you could see me now (Oh if you could see me now)
Would you stand in disgrace or take a bow
Oh if you could see me now (Oh if you could see me now)

If you could see me now would you recognize me?
Would you pat me on the back or would you criticize me?
Would you follow every line on my tear-stained face
Put your hand on my heart that was cold
As the day you were taken away
I know it’s been a while but I can see you clear as day
Right now, I wish I could hear you say
I drink too much, and I smoke too much dutch
But if you can’t see me now that shit’s a must
You used to say I wont know a wind until it crossed me
Like I wont know real love ‘til I’ve loved and I’ve lost it
So if you lost a sister, someone’s lost a mom
And if you lost a dad then someone’s lost a son
And they’re all missing out, yeah they’re all missing out
So if you get a second to look down on me now
Mom, Dad I’m just missing you now

I still look for your face in the crowd
Oh if you could see me now (Oh if you could see me now)
Would you stand in disgrace or take a bow
Oh if you could see me now (Oh if you could see me now)

Oh, oh
Would you call me a saint or a sinner?
Would you love me a loser or winner?
Oh, oh
When I see my face in the mirror
We look so alike that it makes me shiver

I still look for your face in the crowd
Oh if you could see me now (Oh if you could see me now)
Would you stand in disgrace or take a bow
Oh if you could see me now (Oh if you could see me now)
Yeah I’m just missing you now

I still look for your face in the crowd
Oh if you could see me now (Oh if you could see me now)
Would you stand in disgrace or take a bow
Oh if you could see me now (Oh if you could see me now)

If you could see, you could see me now [x2]

DSC09193

Păcatul originar

Păcatul originar n-a fost mărul pe care l-a mîncat Eva, a fost credinţa că Adam trebuia să împăr­tăşească exact ce experimentase ea. Evei îi fusese frică să-şi urmeze drumul fără ajutorul cuiva, a vrut să îm­partă şi altuia ceea ce simţea ea.

Unele lucruri nu se împart.

Nu trebuie să ne fie teamă de oceanele în care ne afundăm de bunăvoie; frica tulbură jocul întregii lumi. Bărbatul trece prin infern ca să înţeleagă asta. Să ne iubim unii pe alţii, dar să nu încercăm a ne poseda unii pe alţii.

tumblr_melzvza9SR1rzshqfo1_400

În dragoste, ni­meni nu poate leza pe nimeni.

 

 

Dacă ar trebui să-mi povestesc astăzi viaţa cuiva, aş putea-o face în aşa fel, încît m-ar considera o femeie independentă, curajoasă şi fericită. Nici vorbă: îmi e interzis să menţionez unicul cuvînt care e mult mai im­portant decît cele unsprezece minute — dragostea.

În timpul întregii mele vieţi, am înţeles dragostea ca pe un soi de sclavie consimţită. E o minciună: liber­tatea nu există decît în prezenţa ei. Cine se dăruieşte total, cine se simte liber iubeşte la maximum.

Şi cine iubeşte la maximum se simte liber.

Din cauza asta, în pofida a tot ce pot trăi, face, des­coperi, nimic nu are sens. Sper ca timpul să treacă re­pede, ca să mă pot întoarce la căutarea de mine însămi — întîlnind un bărbat care să mă înţeleagă, care să nu mă facă să sufăr.

Dar ce tot spun o prostie ca asta? În dragoste, ni­meni nu poate leza pe nimeni; fiecare dintre noi e răs­punzător pentru ceea ce simte şi nu putem da vina pe altul pentru asta.

M-am mai simţit rănită cînd i-am pierdut pe băr­baţii de care m-am îndrăgostit. Astăzi sînt convinsă de faptul că nimeni nu pierde pe nimeni, fiindcă nimeni nu posedă pe nimeni.

Asta e adevărata experienţă a libertăţii: să ai lucrul cel mai important din lume, fără a-l poseda.

tumblr_mf4tx4783b1rwohrko1_500

She was beautiful, but she was beautiful in the way a forest fire was beautiful.”

                                                                                                                                                   Neil Gaiman

tumblr_mgsy03v8dT1qd3478o1_500

Do your best

A small boy worked as an apprentice in a bicycle shop.
A man sent a bicycle for repair.
After repairing the bicycle, this boy cleaned up the bicycle and it looked like a new one.
Other apprentices laughed at him for doing redundant work.
The second day after the owner claimed the bicycle back, this boy was pinched and offered a job.
Moral of the story :
1.Go the extra mile to be successful.

2. Doing more gains more & Doing less loses more.

551414_615100288516300_1430771634_n

http://www.citehr.com/

Din jurnalul Mariei

Din jurnalul Mariei, într-o noapte cînd nu mai avea curaj să iasă, să trăiască, să mai aştepte apelul tele­fonic care nu mai venea:

 

Azi am trecut prin faţa unui parc de distracţii. Cum nu pot continua să cheltuiesc bani la întîmplare, m-am gîndit că ar fi mai bine să observ oamenii. M-am oprit mult timp în faţa montagne-russe-ului: am văzut că majoritatea persoanelor intrau acolo în căutarea sen­zaţiilor tari, dar cînd începea să funcţioneze, mureau de frică şi cereau oprirea cărucioarelor.

Atunci ce vor? Dacă aleg aventura, n-ar trebui să fie pregătite ca să meargă pînă la capăt? Sau cred c-ar fi mai inteligent să nu treacă prin atîtea urcuşuri şi coborîşuri şi să stea tot timpul într-un carusel, învîrtin­du-se în acelaşi loc?

În clipa cînd sînt prea singură ca să mă gîndesc la dragoste, dar simt nevoia să mă conving că asta se va întîmpla, îmi voi găsi o slujbă şi mă aflu aici pentru că am ales destinul acesta. Montagne-russe-ul e viaţa mea, viaţa este un joc dur şi halucinant, viaţa înseamnă sal­turi cu paraşuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi şi să te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voinţă de a ajun­ge în punctul tău cel mai înalt şi a te simţi nemulţu­mit şi neliniştit cînd nu reuşeşti să o faci.

Nu e uşor să fiu departe de familia mea, de limba în care-mi pot exprima toate emoţiile şi sentimentele, dar de azi înainte, cînd voi fi deprimată, îmi voi aminti de acel parc de distracţii. Dacă aş fi adormit şi m-aş fi trezit brusc într-un montagne-russe, oare ce aş simţi?

Bun, prima senzaţie ar fi că sînt prizonieră, aş fi îngrozită de curbe, mi-ar veni să vomit şi să plec de-a­colo. Dar dacă mă încredinţez că şinele sînt destinul meu, că Dumnezeu conduce mecanismul, coşmarul acesta s-ar transforma în stimulent. Nu este decît exact ceea ce este, un montagne-russe, o jucărie sigură şi con­fortabilă, care ajunge la terminus, dar din care, cît ţine călătoria, trebuie să privesc peisajul din jur, să ţip de emoţie.

Din jurnalul Mariei, la patru săptămîni după de­barcarea la Geneve/Genebra:

 

Mă simt aici de-o veşnicie, nu vorbesc limba, îmi petrec ziua ascultînd muzică la radio, contemplîndu-mi camera, gîndindu-mă la Brazilia, abia aşteptînd să se facă ora de muncă şi cînd muncesc abia aştep­tînd să se facă ora ca să mă întorc la pensiune. Altfel spus, trăiesc viitorul în loc de prezent.

Într-o zi, într-un viitor îndepărtat, voi putea să-mi plătesc biletul de avion, voi putea să mă întorc în Bra­zilia, să mă mărit cu patronul magazinului de textile, să ascult comentariile răutăcioase ale prietenelor care n-ar risca niciodată şi tocmai de aceea se simt în stare să taxeze eşecul celorlalţi. Nu, nu pot să mă întorc aşa: prefer să mă arunc din avion cînd traversează oceanul.

Cum ferestrele avionului nu se deschid (a fost ceva la care nu m-am aşteptat niciodată; ce păcat că nu poţi simţi aerul curat!), am să mor aici. Dar înainte de-a muri, vreau să lupt pentru viaţă. Dacă voi putea ră­mîne singură, mă voi duce unde vreau.

Din jurnalul Mariei

Din jurnalul Mariei, în a doua sa săptămînă în Elveţia:

 

Am fost la local, am găsit un „instructor de dans” dintr-o ţară numită Maroc şi am fost nevoită să în­văţ fiecare pas din ceea ce el fără a fi pus niciodată piciorul în Brazilia crede că e „samba”. N-am avut timp să mă odihnesc după lunga călătorie cu avionul, a trebuit să zîmbesc şi să dansez încă din prima noapte. Sîntem şase fete, nici una din ele nu e fericită şi nici una nu ştie ce face aici. Clienţii beau şi bat din palme, trimit bezele şi fac gesturi pornografice pe as­cuns, dar nu mai mult de-atît.

Salariul a fost plătit astăzi, doar o zecime din cît ne înţelesesem restul, potrivit contractului, va fi folosit pentru a-mi plăti călătoria şi şederea. După cal­culele Vivianei, aşa va rămîne timp de un an adică în perioada asta n-am unde fugi.

Merită să fug însă? Abia am sosit, încă nu cunosc nimic. Care e problema să dansez vreme de şapte nopţi pe săptămînă? Înainte făceam asta de plăcere, acum o fac pentru bani şi glorie; picioarele nu se plîng, singu­rul lucru dificil e să-mi menţin zîmbetul pe buze.

Pot alege între a fi o victimă a lumii sau o aventu­rieră în căutarea comorii sale. Totul ţine de felul cum îmi voi privi viaţa.

OVER CONFIDENCE

  • Once, all villagers decided to
    pray for rain, on the day of
    prayer all the People gathered
    but only one boy came with an
    umbrella…
    THAT’S FAITH
  • When you throw a baby in the
    air, she laughs because she
    knows you will catch her…
    THAT’S TRUST
  • Every night we go to bed,
    without any assurance of being
    alive the next Morning but still
    we set the alarms in our watch
    to wake up…
    THAT’S HOPE
  • We plan big things for
    tomorrow in spite of zero
    knowledge of the future or
    having any certainty of
    uncertainties…
    THAT’S CONFIDENCE
  • We see the world suffering. We
    know there is every possibility
    of the same or similar things
    happening to us. But still we get
    married…
    THAT’S OVER CONFIDENCE !!!

http://moralteachingstories.blogspot.ro

love this song..what’s your favourite song?:d