Din jurnalul Mariei

Pasaj din jurnalul Mariei, scris în aceeaşi zi:

 

Azi, în timp ce mergeam în jurul lacului, pe dru­mul acela ciudat al Sfîntului Iacob, bărbatul care era cu mine un pictor, o viaţă diferită de a mea a aruncat o pietricică în apă. În locul unde a căzut pia­tra, au apărut mici cercuri care s-au mărit, s-au lărgit, pînă cînd au atins o raţă ce trecea întîmplător pe-aco­lo şi n-avea nimic de-a face cu piatra. În loc să se sperie de unda neaşteptată, raţa s-a hotărît să se joace cu ea.

Cu cîteva ore înainte de cină, am intrat într-o ca­fenea, şi totul a fost ca şi cum Dumnezeu ar fi aruncat o pietricică în locul acela. Undele de energie ne-au atins pe mine şi pe un bărbat care stătea într-un colţ, pictînd un tablou. El a simţit vibraţia pietrei, la fel şi eu. Şi acum?

Pictorul ştie cînd întîlneşte un model. Muzicianul ştie cînd instrumentul îi este bine acordat. Aici, în acest jurnal al meu, sînt conştientă că anumite fraze nu sînt scrise de mine, ci de o femeie plină de „lumină” care sînt eu, dar pe care nu vreau să o accept.

Pot continua aşa. Pot însă, ca răţuşca de pe lac, să mă joc şi să mă amuz cu ondulaţia care s-a format brusc şi a dezechilibrat apa.

Piatra asta are un nume: pasiunea. Ea poate descrie frumuseţea unei întîlniri fulminante dintre două per­soane, dar nu se mărgineşte la atîta. O găsim în surescitarea întîmplării neaşteptate, în voinţa de a realiza ceva cu fervoare, în certitudinea că îţi vei putea rea­liza un vis. Pasiunea ne dă semnale care ne călăuzesc viaţa şi mie îmi revine să descifrez aceste semnale.

Mi-ar plăcea să cred că sînt îndrăgostită. De cineva pe care nu-l cunosc şi care nu intra în vederile mele. Toate lunile astea de autocontrol, de respingere a dra­gostei au dus exact la contrariu: să mă las dusă de pri­mul ins care mi-a acordat o atenţie de alt gen.

Tot e bine că nu i-am cerut numărul de telefon, că nu ştiu unde locuieşte, că-l pot pierde fără să mă acuz că am pierdut ocazia.

Şi chiar dacă ar fi fost aşa, chiar dacă aş fi pierdut-o, am cîştigat o zi fericită în viaţa mea. Gîndindu-mă cum este lumea, o zi fericită e aproape un miracol.”

pp03

3 gânduri despre &8222;Din jurnalul Mariei&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s