Prietene…

“Ce faci, prietene? Mai esti acolo?

…Acolo unde am stiut intotdeauna ca esti. Prietene? ….

Lumea asta in care traim seamana din ce in ce mai putin cu lumea noastra. Nu mai are nimic din vremea copilariei, din vremea adolescentei si prieteniei noastre. Prietene, daca pot sa ma adresez in acest mod cat se poate de ironic, prietenia nu prea mai inseamna nimic astazi, nu prea mai da nimeni doi bani pe ea. Stiu ca tu ai fost intotdeauna acolo. Ca n-ai plecat niciodata. Ca am crescut impreuna, ca am suferit impreuna la primele iubiri ale fiecaruia dintre noi, ca am fost fericiti impreuna la succesele amandurora, ca am plans impreuna la primele despartiri, ca am furat impreuna pentru prima data cirese, ca am furat impreuna ultimele gutui. Si, mai ales, am fost impreuna cand unul a avut nevoie de celalalt. Si am facut asta in ciuda parintilor, care ar fi vrut alt prieten si alti prieteni pentru fiecare dintre noi. Poate ca pana la urma incet-incet s-au impacat cu gandul cand au vazut ca au trecut zece, douazeci sau treizeci de ani si noi am ramas tot prieteni. Sau poate ca nu. Oricum, ce mai conteaza. Noi am ramas prieteni. Viata a consemnat asta cu varf si indesat. Si tot ea, necrutatoare si, uneori, neprietenoasa, a observat ca nu mai avem timp sa ne vedem ca inainte. In fiecare zi. Sau de cate ori simteam asta. Astazi nu ne mai vedem decat rar. Nici de vorbit nu prea mai avem timp. Cand si cand ne mai trimitem SMS-uri. Sau vorbim laconic la telefon, intrebandu-ne ce facem si raspunzand pe rand ca nu facem nimic. Stiu ca esti acolo. Ca n-ai plecat niciodata. Si ca nici n-o sa pleci. Dar parca nu ne mai simtim unul pe celalalt ca altadata. Nu mai avem timp unul pentru celalalt. N-am mai baut de mult ceva impreuna, n-am mai plans de mult unul pe umarul celuilalt. De fapt, noi n-am mai stat de mult de vorba unul cu celalalt. Stim amandoi: lumea e rea! De-asta s-a inchis fiecare dintre noi in propria cochilie. Cred ca a venit vremea sa recunoastem ca am ramas prieteni in gand. E frumos, dar e o amagire despre care nu vrem sa vorbim si, mai ales, e o amagire pe care nu vrem s-o recunoastem. Am ramas prieteni in gand. E frumos, dar atat de dureros. Ce bine ar fi daca am avea timp sa ne intoarcem in copilarie si sa devenim prieteni inca o data…“

Marius Tuca

tumblr_mqgk9587xj1qfnwkfo2_500

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s